"Vreau sa te rog, din tot sufletul, sa ai rabdare cu toate indoielile inimii tale si sa incerci sa iubesti intrebarile in sine ca pe niste camari incuiate sau ca pe niste carti scrise intr-o limba necunoscuta.
Nu starni raspunsurile ce nu ti se pot da, pentru ca nu le-ai putea intelege.
Sau... de fapt, trebuie sa traiesti viatza asa cum vine. Lasa intrebarile... Poate astfel, incetul cu incetul, fara sa-ti dai seama, candva, intr-o buna zi, vei trai printre acele raspunsuri..."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
...si de ce am incheia o asemenea idee... tot cu speranta unor raspunsuri?:)
RăspundețiȘtergereAsa de tare ne-am plictisi fara incertitudini, asa de gri ar fi existenta noastra, asa de robotizati emotional si rational am deveni incat imi e teama sa imaginez astfel de scenarii...caci aroma necunoscutului, savoarea descoperirilor, poate total nesemnificative, creeaza cadrul perfect al existentei noastre pamantene...iar misterul nedescifratului este producator de senzatii tari...oare nu mai stim deloc sa fim misteriosi si sa lasam misteriosul sa isi faca simtita prezenta printre noi, cu noi, despre noi, spre noi?!...
RăspundețiȘtergere