Promit ca data viitoare cand mi se va parea ostila atitudinea precupetzei din piata care imi vinde rosiile rastindu-se la mine sa nu gandesc altceva decat recunostinta si multumire pentru ca nu sunt intre acei 1 miliard de oameni care sufera de foame in fiecare zi. Promit ca atunci cand mi se va parea salcie apa de la robinet sa multumesc pentru ca nu sunt intre acei 5000 de oameni care mor in fiecare zi din cauza lipsei de apa potabila. Promit ca atunci cand agresivitatea irationala din trafic ma agaseaza sa-mi amintesc ca acel 1 l de motorina pe care-l consum e echivalentul unei zile intregi de munca pentru 100 de brate umane. Promit ca atunci cand mi se vor parea "inacceptabile" cine-stie-ce frustrari cotidiene si superflue sa-mi amintesc cat sunt de binecuvantata ca nu sunt acel 1 din 6 oameni care lupta pentru supravietuire fara apa, electricitate sau vreo forma de salubrizare.
Cateva dintre revelatiile dupa HOME - film, documentar, protest ecologic, poezie, manifest social, colaj surprinzator de arta vizuala + argument rational intr-o rama muzicala perfect emotionanta.
Si cu toate ca stiam ca legea lui Pareto functioneaza si in consecinta 20% din oameni controleaza 80% din resursele planetei si stiam ca an de an calota glaciala se topeste tot mai mult (desi nu sunt convinsa ca e din cauza celor 900 de milioane de autovehicole) si stiam ca pana in 2050 vor disparea un sfert din speciile vii de pe planeta si stiam ca "all living matter is linked"... acum am avut revelatia crunta ca fiecare gest al nostru ca homo sapiens sapiens modernicus hipertechnologicus provoaca o rana in ecosistem ....ca ne-am indepartat atat de mult de ratiune si luciditate incat ne taiem vehement singuri craca....
Pentru mine discursul asta nu e unul ecologic (desi stupefiez vanzatoarele cand refuz pungile de plastic gratuite si inchid apa cand imi pun samponul in par la dus) ... e un discurs despre orbire, egoism, orgoliu, inconstienta si neajutorare...
"In the chain of species, trees are a pinnacle, a perfect living sculpture. Trees defy gravity. They are the only natural element in perpetual movement towards the sky. They grow unhurriedly towards the sun that nourishes their foliage. They have inherited from these miniscule cyanobacteria the power to capture light's energy. They store it and feed off it, turning it into wood and leaves, which then decompose into a mixture of water, mineral, vegetable and living matter....... our cells and their cells talk the same language"
