I guess we should start living...

A beautiful metaphor of what life can be like! :)
Just click on the title and watch it till the end.

Cu sau fara caleidoscop?

Unii oameni isi fac curaj sa-si asume nefericirea de dragul autenticitatii.

Dupa multe multe intrebari retorice, dansuri singulare "inainte-inapoi", dupa ocheade aruncate dincolo de gardul rutinei cotidiene isi dau jos ochelarii de cal sau caleidoscopul colorat prin care privesc si raman dezgoliti.  Atunci inteleg ca gazonul perfect din fata casei, masina luxoasa, familia zambitoare, aprobarea comunitatii, donatiile consistente sunt iluzorii si foarte foarte departe de sentimentul de implinire dupa care tanjesc. Incep sa vada limpede ca nici unul dintre filtrele colorate pe care ni le propun conventiile comunitatii cand pretind ca au gasit drumul catre implinirea deplina (indiferent despre marimea comunitatii sau despre valorile pe care le promoveaza) nu rezista in fata momentului de iluminare in care realizezi ca adevarul e in alta parte !!!

Si caleidoscopurile pe care le gasim in jur sunt asa de variate ! E asa de usor sa gasesti un surogat de sens in statuia care ti se promite in fata institutiei in care-ti jertfesti zilele, in confortul relatiei in care nu mai trebuie sa te stradui sa te imbraci frumos, in faptele bune si in mataniile pe care le rostesti "intocmai si la timp", in normele pe care le respecti cu strictete pentru ca cineva a inteles ca cineva ar fi zis ca "cineva acolo sus" a zis ca asa trebuie facut.

Mi-amintesc una dintre replicile care a facut sa fie memorabil Revolutionary Road  "Who made these rules, anyway?!"...

Fiinta draga :)

Zic asa, dintr-o rasuflare, intr-o efuziune optimista, fara cauza precisa sau obiect concret :)

Mi-esti draga pentru felul fascinant in care iti intortochezi viata, pentru sutele de intrebari cu care iti bati capul una-ntruna fara sa gasesti raspunsuri care sa te multumeasca mai mult de 10 secunde. Ma minunez de fiecare data cand iei cuvintele celor din jur si faci din ele balsam sau scut sau secure de retezat capete sau licoare datatoare de puteri miraculoase. Ma incanta sa te vad entuziasmata pentru simplul motiv ca e senin ca si cum ai avea o retea secreta prin care Soarele ti-ar revarsa viata in trup. Mi-e drag sa te vad indragostita de maturatori de nori care-ti lumineaza chipul dezprafuind reteaua secreta si ajutandu-te sa-ti amintesti "what a wonderful world". Ma intriga de fiecare data cand dupa mii de semne de intrebare cu privire la motivatiile celorlalti, de indoieli si scepticisme alegi sa-i pastrezi in suflet pentru ca preferi sa-i iubesti chiar si pe cei care dupa legile lumii asteia "te folosesc", "te manipuleaza", "te ignora", etc...pentru simplul motiv ca "e o mare durere sa iubesti, dar e o nenorocire sa scapi de aceasta durere" :)

Beautiful coincidence

Sigur ca nu exista coincidente, doar bizarerii ale legii probabilitatilor sau ale jocului de barbut al zeilor.

Una dintre ele este ca 3 dintre cele mai frumoase femei pe care le cunosc isi sarbatoresc ziua de nastere azi :). Bineinteles ca "beauty is in the eye of the beholder" . Mai ales cea feminina. Si e etern supusa debate-urilor subiective ce aduc in discutie tot felul de criterii - de la cele mai aride de ordin geometric (simetria fetei, proportiile trupului, etc - si astea infinit de subiective, imagineaza-ti un debate intre Rubens si Versace cu privire la frumusetea feminina:) ) la cele mai inflacarate (minutele in care nu-ti poti lua ochii de la ea, frecventa cu care iti bantuie visele, etc).

Dar cu tot subiectivismul lui "nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-ti place", cele trei domnishoare capteaza atentia, smulg suspine si aduna priviri languroase. Nu vorbim de inimi frante, ca alea n-au treaba cu frumusetea "calaului" :)

Sigur, ca in stradania noastra de a intelege frumusetea am facut tot felul de categorii, am conturat stereotipuri si am pus etichete. Si fara sa indraznesc sa le limitez pe frumoasele mele "personaje" ele sunt 3 tipuri diferite de femei frumoase.

"Femeia copil" - sau "eternul copil" cum glumim noi pe seama ei inca din liceu - iti starneste nevoia stringenta de a o proteja. Privirea uimita si rasul zglobiu, intrebarile retoric-naive ("cum pot fi unii oameni asa ? "), bucuria in fata fiecarui gest de atentie pe care i-l acorzi si "playfulness"-ul cu care umple atmosfera te fac sa-ti doresti prezenta ei nonstop. Te fac sa-ti doresti sa-i culegi luna si stelele de pe cer doar ca sa o vezi cum se bucura de ele...

"Femeia misterioasa" a fost intotdeauna un mister si pentru mine :). Te intrebi intotdeauna ce se ascunde in spatele privirii ce uneori doar mangaie lucrurile si alteori le fixeaza tzintuindu-le pe loc. Ii urmaresti gesturile unduioase si fantasmezi cum ar fi sa ti se adreseze. O vezi plutind in timp ce se indeparteaza scufundata in lumea ei si jinduiesti sa-ti arunce macar o privire ca sa simti ca ti se reveleaza al 7 lea cer :)

"Femeia senzuala" te atrage ca un magnet. Capul nu te mai asculta si se intoarce evident in directia in care apare ea. Visezi cu ochii deschisi atingerea ei si te cuprind valuri de caldura. O fixezi cu privirea pana in momentul in care te surprinde si iti zambeste si simti fluturi napadindu-ti stomacul si...alte zone.

Da' stii care-i partea cea mai faina? Ca atuul cel mai de pret al femeilor frumoase nu e tenul impecabil, parul matasos, ochii migdalatzi, fizionimia simetrica, zambetul de perla , proportiile perfecte sau gratia miscarilor ... ci atitudinea de femeie care isi cunoaste valoarea :)

De-a v-ati ascunselea...

Zilele astea am vizitat o fiintza draga peste care au trecut multe primaveri pline de sperantze risipite, veri calcinante, zile de toamna impovarate si ierni cu sufletul infrigurat. In ultima vreme e cumplit de apasata de singurate. Atat de tare, incat obosita a lasat povara jos si s-a lasat diagnosticata cu depresie majora. Grabindu-ma sa-i duc in dar prezentza mea, eram convinsa ca ii va prii, chiar daca nu ma asteptam la efuziuni. Surpriza a fost ca atentzia noastra a stingherit-o, a nelinishtit-o si a adancit-o mai tare in singurate, intr-atat incat cu toata candoarea si tristetea, intr-o incercare de recuperare a autoritatii pierdute s-a rastit la noi "hai, plecati, fiecare la casa lui!"

Si m-am gandit atunci, de ce te simti mai singur in 2 sau in 3 sau in 15? Poate pentru ca te trezesti ca intr-o camera din aia cu zeci de oglinzi si iti vezi singuratea reflectata la infinit in fiecare neintzelegere, neputintza sau nepasare a celor din jur. In fiecare dintre cei care nu pot sau nu shtiu sa-tzi fie "aproape" si pentru ca nu tolereaza sa vada tristetze itzi repeta superficial "o sa fie bine" sau "lasa, ca toate este trecaretze". Sau in cei mai vehementzi care itzi spun ca gandesti denaturat sau ca ar trebui sa faci asha si asha fara sa te lase sa-tzi spui povestea pana la final sau ca "asta nu-i nimik, stai sa-tzi spun ce-am patzit eu" sau cei care te intreaba imperativ "ce-i cu tine, revino-ti !" sau cei care te iubesc atat de mult incat itzi spun cu invershunare ca cei care-ti sunt impotriva sunt greshitzi pentru ca tu ai dreptate sau cei care devin total debusolatzi cand te nu te vad zambind. Si fara indoiala ca fiecare ishi doreshte sa-tzi fie umar sau carja de sprijin sau shut in fund=pas inainte ...si cu toate astea ii simtzi atat de departe de suflet.
Sigur, sperantza ramane caci te gandesti intotdeauna ca cei care sunt "departe" sigur tzi-ar fi "aproape" daca nu tzi-ar fi inaccesibili fizic. Si poate ca tocmai de-asta ii preferi departe...ca sa nu-ti spulberi sperantzele...
Si totusi, parafrazand un mare artist in viatza, o bucurie/ o suferinta/ o viata neimpartasita, "face cat o singurate intreaga".
So, cum facem?  Riscam sa ne risipim sperantza oglindu-ne singuratatea in celalalt sau hranim iluzia unei vietzi impartashite intr-un illo tempore nedefinit, "atunci si acolo"...

Viata bate filmul !!!

Tre sa-ti fi venit in minte macar o data exclamatia asta. Intr-un moment in care evenimentele si oamenii din jurul tau s-au aranjat asa incat ceea ce ti se parea imposibil sau macar improbabil s-a intamplat. Dar asa cum in filme ceea ce vedem e perspectiva unui scenarist sau a unui regizor cu mai multa sau mai putina ironie existentiala, tot asa atunci cand mi se pare ca viatza bate filmul am inceput sa ma uit cu atentie a cui perspectiva o contemplez :)

Pat -....

Ce au in comun un meteopat cu un patetic?

Un pat :)

Si o ciudata covarianta care ii aduce deseori in prim plan impreuna. Cel putin asa justific zilele ploioase in care shed in pat si frizez patetismul. Si ma gandesc la sarmanu' Bacovia care cum vedea un pic de ploaie cum se vedea inecandu-se in betzie si in lacustre; cum dadea un pic toamna, cum se vedea in coshciug...

Si fie vorba intre noi, teama de patetic si de ridicol e una dintre temerile cele mai frecvente (cica fobia de vorbit in public ar fi mai frecventa decat teama de moarte). Wikipedia (The Knowledge of our days) zice ca "pathetic = arousing scornful pity or contempt, often due to miserable inadequacy". Interesant e ca in romaneste "patetic = plin de patos, care emotioneaza, induioseaza" DEX-ul nu identifica izul eufemist al termenului. O fi hipersensibilitatea asta la patetic tot vreun import americanesc?

Anyway, nu vroiam io sa fac o analiza etimologico-psihanalitico-pupu. Doar ca zilele trecute ma intrebam cum poti sa faci slalom elegant si sa ratezi patetismul atunci cand spui ca iubesti, ca doresti, ca ti-e frica, ca te infurie, ca te incanta, etc. Si raspunsul mi-a venit cu prima raza de soare azi-dimineata (asta ca sa confirme inca o data teoria cu meteopatia :) ) Patetismul vine atunci cand ma iau prea in serios, cand mi se pare la lumea incepe si se termina cu ce zic/fac/simt/cred eu, cand intensitatea si incrancenarea ma napadesc si mi se pare ca ceea ce (nu) se intampla e catastrofal ( la meteopati asta se intampla deseori in zilele mohorate)... In zilele frumoase "things go easy on me"... imi amintesc ca nimic din ce mi se intampla nu anuleaza esenta mea; ca lucrurile, evenimentele, persoanele din jur devin minuni de care e imposibil sa nu te bucuri...si pan' la urma afara e senin :)

Sigur, Isus si Buddha zic asta de cateva mii de ani, Ellis zice asta de vreo 50 de ani...dar noi uitam la fiecare 30 de secunde :)

Breathless...

După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, şi aşa, omul începe să înveţe...

Că săruturile nu sunt contracte şi cadourile nu sunt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui mâine este prea nesigur pentru a face planuri ...şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult, până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori, şi învaţă că întradevăr poate suporta, că întradevăr are forţă, că întradevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă .....

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut. Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi..

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit. Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.. Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate. Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece. Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată. Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat..
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina că în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai.. Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt.....Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.
Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul...

Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care le ai, ci in momente care iti taie rasuflarea.

Jorge Luis Borges