"Rachel Getting Married"

N-a fost o supriza faptul ca mi-a placut filmul, avand in vedere ca venea cu recomandari insistente din partea unui prieten ale carui opinii le stimez si deseori impartasesc. Surprinzator a fost filmul in sine :)

Ti se intampla si tie sa refuzi activitati solicitante cognitiv (cum ar fi cartile stivuite pe noptiera) si sa te tolanesti la un film "scuzandu-te" ca iti ofera o experienta de invatzare prin personaje, scenarii, intamplari; ca vezi cum gandesc sau reactioneaza altii, etc... ? Si (onest vorbind) de cele mai multe ori savurezi furtuna neurotransmitzatorilor si o subtila incantare artistica... caci povestile, personajele, happy-end-urile nu prea au treaba cu realitatea...

"Rachel Getting Married" e incredibil de autentic. Pare filmat cu o camera de-aia de filmeaza nea' Jenu la nunta, fara trepied - caci imaginea e usor tremuranda... si nu e altceva decat o secventa de cateva zile din viata. Fara intriga, fara rasturnari de situatie, fara personaje ingrijit conturate (aparent, caci Anne Hathaway joaca minunat) doar o felie taiata adanc din viata unei familii....etc. 

Cu momente de disconfort social care se acumuleaza si nu se sparg fericit intr-un hohot de ras, cu relatia intre doua surori marcata de iubire-frustrare-protectie-iritare, cu scene ornamentale in care o pleiada de 'mnezeu-stie-cine tin toasturi pentru fericitul cuplu de insuratzzei, cu reactii emotionale intense si neanuntzate, cu tensiuni care fie explodeaza dinamitand atmosfera, fie "fasaie" ascuns prin gesturi de aparenta amabilitate,  cu dezgoliri de suflet care iti rascolesc pudoarea sociala... 

De ce ti l-as recomanda? Pentru ca pune pe display secvente autentice de existenta umana - imprevizibil, ilogic, emotional, abscons si de neinteles, histrionism, egoism, rabdare si iubire neconditionata si multe, multe alte despre alambicatele fiintze care suntem :)