In mishcarea asta brauniana n-avem cum exista fara sa ne ciocnim de altzii. Mergem uneori paralel cand calea e larga si ne ignoram cu dezinvoltura pana cand poteca se ingusteaza. Alteori zarim cu coada ochiului si ne simtzim in sigurantza sa nu ne stim solitari. Ne intalnim cateodata ca "doua culori ce nu s-au vazut niciodata; una foarte de jos, intoarsa spre pamant; una foarte de sus, aproape rupta" si ne minunam de intamplare. Si ne prindem intr-o imbratzishare scrashnitoare de oase "mereu minunata, dureroasa mereu". Si tanjim ca imbratzisharea in care ne-am con-topit sa se transforme in coloana sau altceva mult mai inalt si cat mai curand. Si -apoi ne spargem in mii de cioburi si ne intrebam daca doar singuri ne putem izbi tampla de stele.
